Te caut cu gandul si cu privirea
Simt ca nu mai esti aproape
Alerg pe strazi fara directie
Incercand sa te gasesc
Unde esti, de ce te ascunzi de mine
De ce nu imi auzi strigarea
De ce ma lasi sa ratacesc in umbra?
Vreau sa te revad
Ma topesc, ma sufoc, ma sfarsesc
Mi se curma fiinta de durere
Nu stiu cum sa te mai intalnesc
Nu stiu cum sa te mai simt
Ai plecat, sau m-ai pierdut si tu?
Ma simti, sau sunt departe?
Ma cauti, sau m-am indepartat de mult?
vreau sa ma gasesti.
kMMy
14.08.08
Ascult melodii triste caci sufletu-mi e trist in seara asta… il simt, e langa mine, atat de aproape incat ii pot mirosi parfumul… si totusi inima imi plange, e plina de tristete. Nu a ranit-o nimeni, nu s-a jucat nimeni cu ea, dar pur si simplu e trista… stie ce va urma sa vina: parfumul… va fi doar o amintire, iar mangaierea… o urma strapunsa in carne candva… durere ce persista in brate, durere fina, ce n-as mai vrea sa moara…dar curand va fi uitata si de aceea inima imi plange… si suspina..de dor… suspina dupa tine…
Stii… m-am trezit azi de dimineata cu tine-n gand, si gandul mi-a ramas la tine. Mai tarziu in amiaz’ mi-am dat seama ca imi era extrem de dor de tine… daca as fi putut sa te vad macar cateva clipe, sa te privesc in ochi.sa-ti spun cat de frumos esti…sau macar sa iti aud vocea…. Ooh cat de dulce este sunetul gurii tale… si ce placut imi gadila urechea… sa imi fi plimbat de cateva ori degetele prin parul tau moale…
Dar esti departe si doar gandul ca nu esti langa mine face sa pari si mai departe a fi decat atat… asa am realizat cat mi-e de dor…si ce singura ma simt… suspin, nu pot altceva a face…
mi-as fi dorit sa…
Cand Dumnezeu imi ia mintile
E aproximativ ora 15:45, examenul s-a terminat de mult si astept anuntarea resultatelor. Timp in care incerc mereu sa cuantific fiecare punctulet in speranta ca imi va da o nota buna de trecere. Incerc dar nu reusesc. Cu cat ma straduiesc mai tare sa-mi amintesc ce am facut si cat de corect am rezolvat problemele, in speranta ca voi mai bifa un punctaj maxim, nu reusesc sa im dau seama daca e corect ceea ce am asternut pe foaia de examen. Ba mai mult, parca incet, cu fiecare revizuire, mi se indeparteaza din minte si subiectele avute...ma lupt zadarnic cu timpul si incep sa devin nervos. Nu mai am radbare, sunt agitat, am un sentiment de neliniste, si vreau sa se anunte odata rezultatele...afara e innorat, si ploua ushor. Exact ce imi ‘trebuia’; pana si natura e in armonie perfecta cu nelinistea din interiorul meu. Ma tot incearca sentimentul esuarii, dar ma agat cu singura farama de putere care mi-a mai ramas, de ultima mea speranta...m-am rugat si stiu ca Domnul ma asculta. E doar voia LUI daca trec sau nu examenul acesta. EL stie mai bine care e finalul... incerc sa ma imbarbatez cu asta.
Imi port pasii pe holul lung si ingust al facultatii. In fata mea se afla profesorul, in spatele meu cativa colegi nervosi pentru nereusita proaspat anunta. Ne indreptam spre biroul domnului profesor unde urmeaza sa revizuim lucrarile care nu au cumulat punctajul de trecere. Ceva in mine a stiut constant ca 4 va fi nota anuntata in dreptul meu, dar nu-mi vine sa cred, nu vreau sa accept asa ceva, nu se poate sa fie asta finalul, DOAMNE!...’ Te IMPLOR... nu ma lasa sa plec in seara aceasta din facultate fara sa am nota de trecere in carnet... nu stiu cum va fi posibil... dar stiu ca la TINE totul e cu putinta...ESTI singura mea sansa... te rog”...
Inca nu-mi amintesc ce am putut sa scriu pe foaia de examen, nu ma pot concentra sa imi amintesc nimic, in mintea mea rasuna doar atat :’ TE implor’. Profesorul imi rasfoieste in sus si in jos lucrarea revizuind tot ce am scris. Ajunge la sfarsitul ei si si-mi spune: ‘asta e...’ dezamagit, si, incercand sa ma impac cu ideea ca poate Domnul a voit asa, nu stiu de ce, imi mai arunc o ultima privire tremuranda pe lucrare. Ma opresc putin pentru ca lacrimi incearca sa imi napadeasca ochiul si nu mai pot vedea... reusesc sa imi recapat privirea clara si imi pironesc ochii pe subpunctul d) al problemei 3. E ceva ciudat aici, si imediat imi dau seama ce: nu are nici un pic de corectura pe el, si nici punctaj in dreptul lui. O licarire mi se cuibareste inlauntru si intreb repede profesorul ‘de ce’ sperand din toata inima ca am dreptate si ca acel subiect nu a fost corectat...
Tremur.Abea reusesc sa trag in urma mea usa mare a biroului. Am nevoie de aer...strang in mana carnetul de student, dar nu indraznesc sa ma uit in el de frica sa nu dispara acel opt care tocmai mi-a fost trecut... nelinistea, golul... au disparut. Afara inca ploua dar nu-mi pasa, iar in minte am un singur lucru ‘m-am rugat si stiu ca Domnul ma asculta...’
ma uit pe geam... sunt in autobuz si astept sa vina statia la care trebuie sa cobor... ma uit pe geam si vad multimi de oameni grabiti, in ciuda faptului ca ora este inca cruda; vad masini aliniate in cozi interminabile la semafor precum produsele expuse spre cumparare pe rafturile unui magazin... ma uit la ei si ma intreb “ cine sunt ei? sau cum ii cheama ? si incotro asa de dimineata?”... da n-am timp sa-mi raspund la intrebari pentru ca se anunta statia urmatoare si ... trebuie sa cobor.
Usile se inchid, masina se indeparteaza... Inspir adanc din aerul iernatic si plec din statie grabit sa ajung din nou la confortabila caldura, din sala ce m-aspteapta, dar pentru o clipa ma opresc...abea acum realizez ca aburul ce se ridica nu-i un vis, ci roua diminetii, ca petele acelea rosiatice sunt nori umbriti de soarele ce-ncet se misca cu fiecare clipa tot mai aproape de asfintit...
Ma dezmortesc, trezit, abea acuma parca, la realitate si remarc inca o data... Doamne, ce natura minunata ai putut crea chiar si in mijlocul unei paduri asfaltice...
Ma uit la ceas, ora e inaintata deja si ma grabesc sa nu intarzii. Stiu unde sunt si ce am de facut si stiu si... cine sunt...
Viata…ce e pana la urma viata? de fiecare data cand am senzatia ca am gasit un raspuns parca mai adanc ma cufund in nestiinta...hm
Ma nasc... e clar, asta a fost inceputul...dar sfarsitul? Sfarsitul e acea parte care urmeaza dupa firul vietii... firul vietii...da! firul vietii e acela care imi da batai de cap... nu vrea de nici un fel sa intre in urechea acului ce eu doresc... dimpotriva...
Urmeaza scoala... sau cel putin asta e una din putinele amintiri clare pe care le mai am dinaintea momentului intrarii in nebuloasa din care inca nu am reusit sa ies...
Ce e viata? E acea parte in care cresti si apoi iti intemeiezi o familie cu ajutorul careia sa iti porti mai usor pasii spre batranetile iminente...sau cel putin asa ar trebui sa fie...
Ce e viata? Sa fie oare acea durere pe care am simtit-o prima oara cand am gustat si dezamagirea? Sa fie oare tristetea ce de la o vreme mi-a devenit cea mai apropiata prietena?sa fie oare zambetul ce-mi face cu mana de la geamul vecin, dar care niciodata nu vrea sa imi paseasca pragul pentru ca se teme sa nu piara? Sa fie oare...(moartea)NU!... nu cred sa fie asta...
Si totusi ce e viata?
Am auzit de-a lungul existentei mele mereu vorbindu-se de batrani si intelepti, caliti de imprejurarile prin care viata i-a purtat,dar oare asa sa fie? Chiar au existat ei, sau sunt numai povesti nemuritoare menite sa umple pagini albe de groase catastife?
Nu stiu... dar nu ma simt deloc ca unul ce se-ndreapta spre culmile intelepciunii si simt ca tot mai mult ma pierd, ma pierd in neantul amagirii...
