Cand Dumnezeu imi ia mintile

Cand Dumnezeu imi ia mintile

E ianuarie, e inceput de sesiune si ma regasesc stand pe scaunul din sala de examen. Mai e aproximativ jumatate de ora pana la inceperea examenului si trec repede in revista cursurile pe care cu greu am reusit sa le invat. Sunt constient ca materia nu-i usoara si ca nu stiu mare parte din ea, oricat m-am straduit n-am reusit sa o inteleg. Dar nu disper. M-am rugat si stiu ca Domnul imi va da biruinta sa trec chiar si peste acest examen, chiar daca acum pare de netrecut....se apropie ora de incepere...

Ma uit la tabla si constat ca am la dispozitie doua ore in care sa incerc sa leg macar jumate din cele 5 subiecte care acum imi par straine si indescifrabile. Parca nimic din ce am invatat nu se regaseste in aceste subiecte. Cosmarul mi-e in deplina desfasurare, simt cum rasuflu greu, simt ceva apasator, nu pot sa descriu cat de adanc este si cum s-a infiripat acolo, nu stiu nici macar cum sa il fac sa treaca, dar stiu ca e acolo si am puternica senzatie ca nu va pleca prea curand de la mine. Imi plec capul usor si rostesc: ‘Doamne, examenul asta e dincolo de puterile mele. Doar printro minune il voi trece’...rostesc AMIN, si apoi... tacere...alb...

E aproximativ ora 15:45, examenul s-a terminat de mult si astept anuntarea resultatelor. Timp in care incerc mereu sa cuantific fiecare punctulet in speranta ca imi va da o nota buna de trecere. Incerc dar nu reusesc. Cu cat ma straduiesc mai tare sa-mi amintesc ce am facut si cat de corect am rezolvat problemele, in speranta ca voi mai bifa un punctaj maxim, nu reusesc sa im dau seama daca e corect ceea ce am asternut pe foaia de examen. Ba mai mult, parca incet, cu fiecare revizuire, mi se indeparteaza din minte si subiectele avute...ma lupt zadarnic cu timpul si incep sa devin nervos. Nu mai am radbare, sunt agitat, am un sentiment de neliniste, si vreau sa se anunte odata rezultatele...afara e innorat, si ploua ushor. Exact ce imi ‘trebuia’; pana si natura e in armonie perfecta cu nelinistea din interiorul meu. Ma tot incearca sentimentul esuarii, dar ma agat cu singura farama de putere care mi-a mai ramas, de ultima mea speranta...m-am rugat si stiu ca Domnul ma asculta. E doar voia LUI daca trec sau nu examenul acesta. EL stie mai bine care e finalul... incerc sa ma imbarbatez cu asta.

Imi port pasii pe holul lung si ingust al facultatii. In fata mea se afla profesorul, in spatele meu cativa colegi nervosi pentru nereusita proaspat anunta. Ne indreptam spre biroul domnului profesor unde urmeaza sa revizuim lucrarile care nu au cumulat punctajul de trecere. Ceva in mine a stiut constant ca 4 va fi nota anuntata in dreptul meu, dar nu-mi vine sa cred, nu vreau sa accept asa ceva, nu se poate sa fie asta finalul, DOAMNE!...’ Te IMPLOR... nu ma lasa sa plec in seara aceasta din facultate fara sa am nota de trecere in carnet... nu stiu cum va fi posibil... dar stiu ca la TINE totul e cu putinta...ESTI singura mea sansa... te rog”...

Inca nu-mi amintesc ce am putut sa scriu pe foaia de examen, nu ma pot concentra sa imi amintesc nimic, in mintea mea rasuna doar atat :’ TE implor’. Profesorul imi rasfoieste in sus si in jos lucrarea revizuind tot ce am scris. Ajunge la sfarsitul ei si si-mi spune: ‘asta e...’ dezamagit, si, incercand sa ma impac cu ideea ca poate Domnul a voit asa, nu stiu de ce, imi mai arunc o ultima privire tremuranda pe lucrare. Ma opresc putin pentru ca lacrimi incearca sa imi napadeasca ochiul si nu mai pot vedea... reusesc sa imi recapat privirea clara si imi pironesc ochii pe subpunctul d) al problemei 3. E ceva ciudat aici, si imediat imi dau seama ce: nu are nici un pic de corectura pe el, si nici punctaj in dreptul lui. O licarire mi se cuibareste inlauntru si intreb repede profesorul ‘de ce’ sperand din toata inima ca am dreptate si ca acel subiect nu a fost corectat...

Tremur.Abea reusesc sa trag in urma mea usa mare a biroului. Am nevoie de aer...strang in mana carnetul de student, dar nu indraznesc sa ma uit in el de frica sa nu dispara acel opt care tocmai mi-a fost trecut... nelinistea, golul... au disparut. Afara inca ploua dar nu-mi pasa, iar in minte am un singur lucru ‘m-am rugat si stiu ca Domnul ma asculta...’