Visez la culmi de cer albastru
La soarele ce-a rasarit
Visez sa fiu o stea in noapte
Visez sa zbor necontenit.
Privesc prin geam asfaltul umed
Ce ploaia tocmai l-a spalat,
Privesc si vad cum forme curbe
Se-nalta incet si-apoi dispar.
Sunt rupt de realitate, Doamne
Si de tristete sunt cuprins,
Dar ma gandesc la cerul-albastru,
L’asfaltul umed si la vant...
Cum vremea trece peste ele
Dar stelele, si vantul, marea,
Raman la fel, raman aceleasi
Indiferent de-i viscol, ploaie
Pentru ca TU asa le-ai pus.
Si stiu ca-acest imens din mine
Imens de lacrimi, de potop
Putea si fi’va stins de Tine
Te rog, iubitul meu Isus
Sa stingi acest imens din mine
Te rog... eu, nu mai pot...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu